Am pornit acest cabinet individual de psihologie având în minte, ca principal punct de preocupare, persoana. Atât persoana ca individualitate irepetabilă si minunată în sine, cât şi persoana ca membru al societăţii sau, mai bine zis, ca membru al fiecăruia dintre grupurile de care aparţine – familie, prieteni, colegi de serviciu, invitaţi la un eveniment social etc.
Cred că fiecare persoană are în interiorul ei mugurele dezvoltării armonioase şi continue, a cărui înflorire se traduce prin împlinirea propriului potenţial. În viaţă apar însă elemente, de multe ori neaşteptate, care pot afecta evoluţia acestui mugure de stabilitate şi de creştere interioară, creând senzaţia de nesiguranţă, de neîncredere în sine, sentimentul de neîmplinire şi credinţa cum că s-a pierdut sensul vieţii. Fiecare persoană trece în mod firesc prin momente de îndoială de sine, de tristeţe, însa uneori aceste sentimente şi stări negative par să nu treaca de la sine, dimpotrivă, par să persiste si sa se adâncească, uneori conflictele interioare nu se rezolvă atât de uşor.
În aceste din urmă cazuri, consilierea şi psihoterapia îşi intră în rol, in rolul de a interveni în ameliorarea perioadei de impas, sau chiar a crizei existenţiale şi personale. Iar această intervenţie se mainfestă prin însoţirea din partea terapeutului, care vine în cabinet atât cu cunoştienţele sale de specialitate, cât şi cu întreaga sa persoană, autentică şi deschisă. Astfel în cabinetul psihologic se creează un mediu sigur, de confidenţialitate şi încredere, în care ambele persoane implicate: client şi terapeut, lucrează împreună înspre ameliorarea impasului în care se află clientul, înspre găsirea sau regăsirea confortului şi a bucuriei de a fi propria persoana, înspre schimbare, respectand întotdeauna ritmul clientului şi direcţia dorită de acesta.
Consider că asistenţa psihologică se integrează cu naturaleţe în viaţa cotidiană şi în existenţa socială şi cred că a apela la un psiholog nu diminuează cu nimic sentimentul personal de satisfacţie în urma depăşirii unei crize de viaţa, ci dimpotrivă creşte acest sentiment, clientul având meritul de a fi ştiut ce alegere a fost cea mai potrivită pentru el în gestionarea perioadei dificile. Aşadar, solutiile, ideile de rezolvare, drumurile posibile vin din partea clientului, rolul terapeutului fiind acela de a potenţa şi de a provoca autoanaliza şi găsirea de răspunsuri şi de soluţii. Procesul terapeutic poate fi de folos pentru a învăţa adaptarea creativă la realitate si modalităţi de evitare a unora dintre impasurile viitoare.
Andreea Matauan
