miercuri, 15 decembrie 2010

"Atelierul lui Moş Crăciun" Dezvoltare personală centrată pe resurse 18.12.2010


În curând vine Crăciunul, cu toţii vom primi daruri şi vom dărui cadouri de toate felurile persoanelor apropiate şi dragi din viaţa noastră. Cum ar fi însă ca înainte de această sărbătoare să ne dăruim un cadou nouă înşine. Nu este vorba de un cadou material, bogata ofertă a magazinelor din perioada aceasta nu ne poate ajuta cu nimic în acest sens, deoarece cadoul se află în interiorul nostru şi suntem singurii în măsură să îl descoperim şi să ni-l dăruim.

Vă invităm la un atelier de dezvoltare personală centrat pe descoperirea resurselor. Prin mijloace creativ-expresive şi prin întoarcere către sine, fiecare va cunoaşte resursa cea mai valoroasă de care dispune în prezent şi, cunoscând-o, va putea să o ia cu el nu doar acasă, ci oriunde se va afla. Vor fi trei ore de bună-dispoziţie cu un scop foarte serios şi semnificativ, trei ore în care vom redescoperi bucuria de a dărui şi de a primi, darul venind dinspre noi şi către noi. Acest act nu este unul de egoism, ci dimpotrivă, este un gest de iubire. Persoana cea mai importantă din viaţa noastră suntem chiar noi, aflându-ne în centrul propriei existenţe putem dărui cu adevărat altora iubirea, grija şi prietenia noastră.

Atelierul va avea loc la data de 18.12.2010, între orele 17:00-20:00. Preţul este de 50 lei, studenţii beneficiind de o reducere de 10%.

Fă o bucurie copilului tău interior!

Traineri: Andreea Matauan, Luiza Udrea